Sfaturi pentru Călătorie cu Avionul

Cum se măsoară bagajele la avion?
Bagajele se măsoară astfel:
Lungime + lățime + grosime = max. mărime permisa (vezi imaginea)
Fiecare Companie Aeriana are normele sale de transportare a bagajelor.
Majoritatea companiilor Aeriene permit suma maximă admisă a dimensiunilor:
*158 cm pentru bagajul de cala;
*115 cm pentru bagajul de mana;
*115 cm pentru copii cu vârsta până la 2 ani 1 bagaj max. 10 kg. plus 1(un) cărucior pliabil până la 10 kg;
Atenție! Aceste dimensiuni includ rotilele, mânerul, buzunarele laterale etc.!


Reguli de transportare lichide în bagajul de mână
În bagajul de mână puteți transporta o cantitate limitată de lichide, cu condiția că acestea vor fi împachetate astfel:
Lichidele transportate la bagajul de mână trebuie să fie în recipiente separate, cu capacitate de maximum 100 ml.
Toate recipientele trebuie împachetate în pungi transparente de plastic, ce pot fi deschise/închise adițional.
Volumul total maxim de lichid transportat este de max.1 litru per pasager (vezi imaginea)



Ce nu se permite în bagajul de mână
Lichide (în sticle mai mici de 100 de ml. în total max. 1000ml. doar după ce treci de controlul de securitate se pot face cumpărături din zona duty-free);
Lamă de ras;
Umbrelă care nu se strânge sau care are mâner tip baston;
Aparate pentru manichiura-pedichiura cum ar fi Foarfeca de unghii, Pilă de unghii dacă este din metal și cu capete ascuțite, Pensetă, Unghieră;
Trepied (portativ) foto;
Jucării care imită armele (chiar dacă sunt din plastic);
Laptopurile, banii, documentele, echipamentele foto, bijuteriile etc. e bine să fie transportate în bagajul de mână.

Bagajele de cală transportate în avion
Noțiunea de 1PC înseamnă 23 kg. bagaj de cală;
Bagajul de cală transportat în avion trebuie predat la aeroport serviciului check-in sau se predă la loc special pentru preluarea bagajelor.
Fiecare Companie Aeriana are normele sale de greutate la bagajul de cală:
- Unele Companii Aeriene permit 20kg. la bagajul de cală.
- Majoritatea Companiilor Aeriene permit 1PC = 23kg. la bagajul de cală.
La procurarea Biletului de Avion verificați dacă bagajul de cală este inclus în tariful biletului de avion sau solicitați în servicii suplimentare bagaj(e) de cală contra cost.
La înregistrare (check-in) dacă se depășește greutatea de bagaj inclusă în tariful biletului de avion,
se consideră Exces de Bagaj și se plătește adițional (costul stabilit de Compania Aeriană pentru excesul de bagaj).

Nu se recomandă să transportați obiecte valoroase în bagajul de cală.

Obiecte interzise sau cu restricții spre transportare în avion
Obiectele considerate periculoase sunt acele materiale ce pot pune în pericol sănătatea şi securitatea persoanelor sau prezintă risc pentru echipamentele și personalul companiei.
Din motive de siguranța, obiectele menționate mai jos nu vor fi admise spre transportare în nici unul din bagaje:
- explozivi și muniții ( detonatoare și fitiluri, capse detonante, bombe/cartușe fumigene, dinamită, praf de pușca și explozibili plastici, mine, grenade și alte dispozitive explozibile militare, copii sau imitații ale dispozitivelor explozibile);
- artificii și alte articole pirotehnici;
- gaze comprimate (ex: butan, oxygen, propan);
- materiale corozive (ex: acizi, produse alcaline, acumulatori, mercur);
- substanțe inflamabile lichide și solide (ex: acetonă, gaze lichefiate, alcool industrial peste 70%, chibrituri);
- materiale magnetice;
- substanţe otrăvitoare (ex: arsenic, cianuri, insecticide);
- materiale radioactive;
- materiale oxidante (ex: decoloranți, nitraţi, peroxizi);
- arme ofensive și arme de foc;
dispozitive cu electrosoc;
- gaze şi spray-uri neutralizante si incapacitante.

Alte articole interzise în bagajul de cală:
- baterii cu lithium;
Restricții cu privire la transportul țigărilor electronice:
- este strict interzis de a transporta țigări electronice în bagajul de cală;
- țigările electronice pot fi transportate doar în bagajul de mână;
- este interzisă utilizarea lor la bordul aeronavei ( sau în timpul zborului);

Bagaj pierdut
Pasagerii care nu primesc bagajul la punctul de preluare a bagajelor trebuie neapărat să se adreseze la serviciul “Bagaje pierdute” care administrează procesul de căutare și depistare a cauzelor pierderii bagajelor (la ghișeele “Lost and Found”, “Lost baggage”, etc) cu prezentarea tuturor actelor necesare - document de călătorie, talon de îmbarcare, ticket de bagaj, alte documente necesare agentului pentru procesarea căutării bagajului pierdut. După introducerea datelor necesare în sistemul de căutare a bagajelor (WorldTracer) pasagerului i se eliberează un document numit PIR (Property Iregularity Report) după care se va urmări și ține legătură cu proprietarul Bagajului Pierdut.


Documente de călătorie
Pasagerul este responsabil pentru perfectarea corespunzătoare a documentelor sale de călătorie, respectarea legislației, hotărârilor de Guvern, normelor și prescripțiilor emise de instituțiile statale ale țării de plecare /destinație/tranzit.
Compania Aeriană își rezervă dreptul de a nu permite accesul la bord al pasagerilor care nu au documentele perfectate în mod corespunzător.
Înainte de plecare, verificați:
- pașaportul cu viza valabilă(dacă este necesară);
- biletul de călătorie tipărit sau electronic;
- alte documente necesare pentru ieșirea din/intrarea în țară;
Reglementarea relațiilor dintre organele de stat și pasager rămâne în competența pasagerului și nu intră în obligațiunea companiei aeriene.
Compania aeriană nu poartă nici o răspundere pentru existența, veridicitatea și corectitudinea perfectării actelor necesare pentru călătorie.
Pasagerul trebuie să respecte toate legile, ordonanțele, regulile și instrucțiunile organelor împuternicite a țării din/în/peste teritoriul căreia se efectuează cursa (referitoare la îndeplinirea cerințelor de asigurare a securității aeriene, regimul de vize și pașaport, controlul vamal, valutar și sanitar, și alte formalități administrative). Informația oficială referitoare la documentele necesare o puteți primi numai în consulatul țării de destinație.
Compania aeriană nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile sau cheltuielile suportate de pasager din cauza nerespectării legilor, ordonanțelor, regulilor și instrucțiunilor
organelor competente de stat.

Înregistrarea la rută
Reguli generale de înregistrare, stabilite de companiile aeriene:
Înregistrarea este deschisă cu 3 ore până la ora de decolare (ora poate fi diferită, în dependență de regulile stabilite de Compania Aeriană)
1 oră până la zbor se încheie înregistrarea -  Termenul limită (ora poate fi diferit, în dependență de regulile stabilite de Compania Aeriană)
Închiderea înregistrării 40-50 minute până la decolare (ora poate fi diferită, în dependență de regulile stabilite de compania aeriană)
După încheierea înregistrării, compania aeriană își rezervă dreptul de a nu accepta la rută pasagerii care au întârziat.
Prezentați-vă în timp util la aeroport pentru îndeplinirea tuturor formalităților de înregistrare, până la ora decolării.

Recomandări generale referitor la bilet
La momentul procurării biletului avia:
- verificați corectitudinea scrierii numelui, prenumelui, datei și orei de zbor, itinerarul și costul biletului;
- nu uitați să concretizați denumirea aeroporturilor de plecare și sosire.

Folosirea tehnicii electronice
Dispozitivele electronice așa ca telefoane mobile, CD și DVD player, televizoare portative, radiourile etc. pot avea efecte negative asupra sistemului de zbor. Rugăm să evitați folosirea acestora în timpul zborului sau activați regimul *AVION
Femei însărcinate
După 28 săptămâni de sarcină (până în săptămâna 32 inclusiv) – este obligatoriu de a prezenta un certificat medical ștampilat și semnat de către medic, în care va fi menționată aptitudinea de a efectua zborul. Certificatul dat emis nu mai devreme de 72 ore înaintea zborului, trebuie prezentat la înregistrare la cursă.
Începând cu sfârșitul săptămânii a 32-a și până la sfârșitul săptămânii a-35-a sau în cazurile complicațiilor la sarcină, este obligatoriu de a prezenta un certificat medical ștampilat și semnat de către medic, în care va fi menționată aptitudinea de a efectua zborul. La fel, se va cere completarea formularului
MEDIF de către medicul personal și confirmat de medicul companiei.

Copii şi sugari
Copiii cu vârsta de până la 2 ani călătoresc cu adulții, fiind așezați în brațele unuia dintre părinti, fără a avea loc pe scaun. Copiii de la 2 ani călătoresc având loc aparte pe scaun.

Minori neînsoțit (nu sunt admiși la zbor de toate companiile aeriene)
Pentru a afla detalii contactați Serviciul Support broni.md
Procedura UMNR este un serviciu special oferit de compania aeriana, care presupune asistența și supravegherea de către angajații companiei aeriene a minorilor cu vârsta de la 5- 17 ani care călătoresc fără părinti.
Autoritățile unor țări solicită deținerea de anumite acte suplimentare pentru minorii care călătoresc singuri. Astfel, planificând o călătorie în acest mod, este obligatoriu sa vă informați care sunt cerințele legale ale țării de reședință a minorului, a țării de plecare/sosire/tranzit, pentru a vă asigura că minorul va deține toate documentele necesare pentru călătorie.
Regulile de călătorie a minorilor, cetățeni ai Rep. Moldova:
- În conformitate cu legislația RM (Legea Nr. 269-XIII din 09.11.1994, cu privire la ieșirea și intrarea în R. Moldova), minorii au dreptul de a ieși și de a intra în Republica Moldova numai însoțiți de unul dintre reprezentanții lor legali sau de un însoțitor, desemnat prin declarație de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declarație se indică scopul călătoriei, durata acesteia și țara de destinație.

Pasageri cu mobilitatea redusă
Acceptarea la cursă a persoanelor cu dizabilităţi este bazată pe următorii factori:
- Disponibilitatea agentului Handling de a oferi asemenea tip de servicii (echipamentul necesar, personal instruit);
- Limitări (i.e. limitările maxime de PMR la bord pe tipul de avion, acceptarea la bord a anumitor categorii de PMR);
Pentru a asigura confortul călătoriei persoanelor cu dizabilităţi, trebuie să ținem cont de o serie de factori, cum ar fi starea de sănătate a persoanei, echipamentul solicitat , transportatorii aerieni implicați , limitările maxime pe tipuri de avion.
În acest sens, orice serviciu special pentru persoanele cu disabilitati trebuie sa fie solicitat cel târziu cu 72 ore înainte de zbor pentru a permite transportatorului de a organiza și finisa aranjamentele necesare sau sunt declarate agentului la momentul rezervării biletului care introduce informația necesara în rezervarea biletului de avion.
Pentru persoanele care suferă de anumite boli și sunt considerate cazuri medicale, compania aeriana va solicita datele medicale despre starea sănătății a pasagerului. O forma specială MEDIF va fi necesar de completat de către medicul curant al pasagerului și transmisa companiei.
În cazul în care călătoriți cu scaunul Dvs. rulant, rugăm să informați agentul în legătură cu greutatea, dimensiunile și alte caracteristici speciale ale acestuia (ex: pliabil/ne-pliabil, sport/cu acționare electrica, etc.).

Pasageri cu deficiențe parțiale auditive sau vizuale
Pasagerul trebuie să informeze în momentul rezervării despre deficienta sa pentru a organiza asistenta necesara. Nu este necesara prezentarea unui certificat medical pentru pasagerii cu deficiența auditiva sau vizuala.
Pasagerii ce au deficiente senzoriale multiple (vizuale și auditive) vor trebui să fie însoțiți pe durata zborului.
Pasagerii cu mobilitate redusă sau cu deficiențe de percepție senzorială își pot exprima preferința pentru locul ocupat la bord, dar din considerente legate de siguranța zborului acestea pot fi restricționate pe anumite rânduri sau locuri (ex: rândurile cu ieșirile de siguranță).
Pasagerii cu deficiențe de vedere și auz pot fi însoțiți de animalele ghid (căini). Transportul câinilor utilitari este acceptat gratuit. Pasagerii care călătoresc însoțiți de câini utilitari vor informa încă din momentul rezervării despre acest fapt.
Condițiile de acceptare a câinilor utilitari la zbor:
- greutatea și mărimea poate fi restricționată;
- pasagerul trebuie să dețină un certificat, care confirmă statutul de "Animal Ghid"
- nu este permis ca animalul să se deplaseze prin aeronavă;
- nu este permis ca animalul să ocupe un scaun;
- animalul trebuie sa fie cu botniță și lesă;

Recomandări generale
- Echilibrați presiunea în urechi. Întrucât la decolări și aterizări presiunea aerului în salon se schimbă, pot apărea presiuni ușoare în urechea internă. Pentru a le evita, se recomandă să aveți caramele la îndemână sau să le cereți de la însoțitoarea de bord.
- Copiii mici suportă mai greu zborurile, de aceea aveți grijă să nu le lipsească biberonul sau jucării preferabile, pentru a ușura zborul.
- În timpul zborului consumați cât mai multe lichide apă sau sucuri. Nu faceți abuz de ceai și cafea ele, fiind diuretice, pot intensifica deshidratarea organismului.
Renunţaţi la lentilele de contact pe durata zborului. Din cauza că aerul din salonul avionului este mai uscat, lentilele se pot usca, provocând iritarea ochilor. Pentru a preveni acest fenomen, folosiți pe durata zborului ochelari.
- Este foarte important ca în timpul zborului să aveți o poziție cât mai comodă. Dezbrăcați hainele care vă incomodează mișcările sau vă afectează circulația sangvină. Folosiți centurile cu care sunt înzestrate fotoliile, lăsați-vă pe spate și faceți-vă cât mai comod.
- Spre cunoștința pasagerilor vom menționa că pentru adaptarea la ora locală din punctul de destinație organismul omului are nevoie de un număr de zile egale cu numărul de fuse orare traversate în timpul călătoriei. Pentru a evita eventualele afecțiunile specifice momentului de adaptare (astmul bronșitic, afecțiunile cardiovasculare, reumatismul etc) este recomandabil să acordați, pe durata adaptării, mai multe ore odihnei pasive, lecturii, plimbărilor prin parcuri etc, ceea ce va duce la eliminarea stresurilor provocate de factorii agresivi de mediu - oboseala zborului, diferența temperaturii etc. Pentru a evita insomnia, surmenajul, pierderea poftei de mâncare sau dorința de a mânca la o ora nepotrivită, dormiți bine în pre-ziua zborului cu avionul.
- Evitați să stați nemișcat pe toată durata zborului. Aceasta poate duce la un flux anormal al sângelui în anumite părți ale corpului și dimpotrivă, la îngreunarea circulației sangvine în membrele inferioare. Pentru a evita edemul și oboseala, faceți exerciții fizice ușoare pe durata zborului. Asigurați-vă o poziție corectă și comodă pe care v-o sfătuim să o schimbați cât mai des. Faceți același lucru și în timpul somnului.


Sperăm că informația a fost utilă pentru Dvs.
Vă dorim un Zbor Ușor !!!